tratament energetic blog

O cale simplă și eficientă de tratament spiritual

Anatomia secretă a ființei umane, sănătatea însăși, natura bolilor si tratamentele de vindecare sunt subiecte pe care fiecare căutător spiritual trebuie învăța și exersa. Fiecare maestru adevărat este inițiat în această cunoaștere și fiecare maestru adevărat este în stare să ofere tratamente vindecătoare pentru el și pentru ceilalți. Așa că, într-adevăr, aceste subiecte sunt elemente de bază și bineînțeles în același timp arte înalte.

Este de asemenea răspunderea spirituală de a ajuta dacă este posibil. Așa că atunci când Dumnezeu, Creația îți trimite pe cineva pe calea ta, iar acea persoană este în dezechilibru și are nevoie de vindecare, atunci ești rugat să o ajuți în numele iubirii și compasiunii divine. Intuiția ta înaltă îți va spune dacă poți și dacă ar trebui sa îl ajuți, așa că vei ști sigur.
Tratamentele de vindecare depind cu siguranță de abilitățile și cunoștințele tale. Vreau să ilustrez aici un tratament simplu de vindecare pe care orice persoană îl poate folosi pentru sine și pentru alte persoane sau animale, dar de asemenea și pentru spații, case, etc. sau comunități complexe cum ar fi parteneriate, companii, societăți, etc.
Poți utiliza această tehnică singur sau cu alții pentru a-i mări puterea și efectele.

Există câteva aspecte principale ale sănătății şi bolilor:

  • Sănătatea înseamnă echilibru şi boala înseamnă dezechilibru
  • Dezechilibrul apare în general pe toate planurile – gândire, sentimente, caracter > circumstanţele vieții
  • Dezechilibrul înseamnă prea multă sau prea puţină activitate a chakrelor şi a energiilor bune/rele/pierdute
  • Dezechilibrul este în principal cauzat de blocaje în sistemul de energie
  • Blocajele sunt în principal energii joase, dăunătoare sau blocate în sistemul de energie, canalele de energie şi chakre
  • Aceste energii sunt dense, de o frecvență joasă, fără vitalitate, lipicioase, scârboase, îmbâcsite şi periculoase pentru un sistem de energie sănătos deoarece acestea împiedică sau opresc fluxul de energie vitală proaspătă
  • Aceste energii murdare pot polua organe solitare, regiuni, chakre, nadis-uri dar şi zone corespondente şi zone care sunt conectate la distanță. De exemplu, dacă aveţi un blocaj în picior, atunci acest lucru poate avea efecte nebenefice asupra capului.
  • Blocajele cauzează în mod normal slăbiciune, lipsă de vitalitate în zona corespunzătoare sau în întreg corpul
  • Organismul are nevoie de multă energie vitală pentru a hrăni procesele de autovindecare organizate de inteligența interioară a corpului. Aici energia vitală este procesată în energii colorate diferit, pentru scopuri speciale. În cazul în care organismul este prea slab pentru acest lucru, el are nevoie de prana (energie) albă  care poate fi prelucrată mai uşor şi mai rapid pentru vindecare.
  • Pe lângă blocajele şi energiile irosite, organismul poate fi o victimă a influenţelor rele şi a paraziţilor energetici care abuzează de el ca gazdă. În plus, pot exista răni energetice și structuri de energie nebenefică. Rănile trebuie să fie închise şi vindecate. Este necesară dizolvarea structurilor nebenefice.

Acestea sunt unele aspecte principale ale vindecării şi oferirii unui tratament de vindecare:

  • Din declaraţiile de mai sus putem înțelege că fiinţa umană este un sistem care se auto-organizează, cu inteligenţa şi puterea de a se vindeca singur.
  • Putem sprijini aceste procese de auto-vindecare prin oferirea de energie vitală sau lumină.
  • Apoi avem energiile murdare, care blochează fluxul natural de energie. Acest lucru înseamnă că este necesară o curățire. Acest lucru este valabil şi pentru paraziţi şi influenţe rele. În plus, protecţia împotriva altor paraziţi şi influenţelor rele este utilă.
  • Curățarea şi revitalizarea, hrănirea cu energii proaspete sunt cele mai importante două aspecte care trebuie să aibă loc într-un mod paralel sau în mod alternativ, începând cu curățarea, mai târziu punându-se accent mai mare pe oferirea de energie. În final, poate fi instalată protecţia.
  • Cel de-al treilea aspect important este instalarea conexiunii divine, prin activarea chakrei coroanei şi inimii şi hrănirea lor cu energii spirituale. Numai atunci persoana este centrată şi conectată la ordinea naturală-divină – pentru intuiţie, echilibru şi sănătate bune.
  • Vindecarea durează şi adesea este nevoie de curățări şi oferire repetată de energii de vindecare, până când persoana este stabilizată/vindecată.

Tehnica în sine:

Intră într-o stare de meditație activă, în care ești în măsură să te concentrezi pe persoana sau animalul care are nevoie de sprijin sau vindecare. Dacă este necesar, obţine o imagine cu persoana sau animalul în cauză, cu care să te conectezi energetic.

Acum plasează-te într-un spațiu minunat de lumină albă și lumină roz-trandafirie a iubirii divine. Ești într-un spaţiu de lumină divină şi iubire divină. Devino complet conștient de acest fapt şi simte, sporește acest sentiment de dragoste şi această conştientizare a luminii divine care te înconjoară.

Acum cheamă îngerii şi Maeștri iubirii, luminii şi vindecării pentru a sprijini acest tratament de vindecare pentru cele mai bune rezultate posibile. Vorbește din inimă. De exemplu: “În numele Iubirii și Compasiunii divine vă chem, îngeri şi maeștri ai iubirii, luminii şi vindecării! Vă rog să mi vă alăturaţi şi să sprijiniți curățarea, vindecarea şi reconectarea cu spiritul divin al lui ……. ! Fie ca ……. să primească lumină, iubire şi vindecare îndeajuns de profund şi cât de mult este optim, bun şi posibil! Sunt profund recunoscător pentru binecuvântarea, călăuzirea, sprijinul şi protecţia voastră!”

Îngerii şi Maeștri aud chemarea ta şi ți se alătură. Poate că poți simţi prezenţa lor sau îi poţi vedea. În orice caz, ei sunt prezenți şi te sprijină.

Acum gândește-te sau imaginează-ți că ești în acest spaţiu de iubire şi lumină, că îngerii şi maeștri vindecării sunt acolo şi că persoana care are nevoie de tratament este, de asemenea, acolo. Această persoană este undeva în faţa ta, zâmbitoare, fericită, recunoscătoare şi deschisă, gata să primească iluminarea, curățarea, vindecarea, iubirea şi lumina în cantităţi mari. Şi poate că poţi simţi deja cum îngerii şi maeștri lasă să curgă fluxuri mari de energii spirituale către el, în el și cum el este umplut cu dragoste şi lumină, curățat de toate energiile murdare, radiînd energii înalte. Experimentarea acestui lucru este minunată.

Sarcina ta este acum de a menține această idee pentru cel puţin jumătate de oră. Rămâi în această stare de iubire, lumină și vindecare cu îngerii şi maeștri lucrând pe persoană sau animalul drag.

În plus, te poţi concentra pe respiraţie. De fiecare dată când inspiri, inspiră iubire şi lumină şi la fel imaginează-ți că face și persoana respectivă. Într-adevăr îți conectezi respiraţia cu respirația persoanei respective într-un ritm natural și de fiecare dată când amândoi inhalați aer, inhalați iubire și lumină din spaţiul care va înconjoară. Şi deci vă transformați ființa din ce în ce mai mult în iubire şi lumină. Acest lucru este bun pentru vindecare (pentru amândoi).

Iubirea şi lumina plus energiile speciale de vindecare ale îngerilor au un efect mare de curățare și vindecare, dar și de iluminare. Iubirea și lumina au cu siguranţă, de asemenea, o calitate de protecție foarte bună.

După o bună perioadă de timp, ai probabil intuiția, sentimentul că tratamentul este terminat – pentru moment, deoarece pacientul are întotdeauna nevoie de timp după tratament pentru a-l procesa – procesele de autovindecare ale acestuia au nevoie de timp pentru a cauza toate modificările necesare în corpul său. Astfel, atunci când ai impresia că pentru moment totul este optim pentru persoană, cheamă din nou îngerii şi maeștri. De exemplu: “Dragi îngeri şi maeștri ai iubirii, luminii şi vindecării, vă sunt profund recunoscător pentru ajutor şi vă mulţumesc foarte mult în numele iubirii și compasiunii divine pentru tot ce aţi făcut pentru …….! Vă rog să fiți amabili și să continuați vindecarea lui/ei şi vă rog să îl binecuvântați pe……. cu protecţia şi îndrumarea voastră, astfel încât sa fie capabil să-și înveţe bine lecția! Vă mulţumesc şi la revedere!”

Acum poți reveni înapoi în planul material. Probabil te vei bucura în continuare de iubirea și lumina pe care le-ai inhalat şi vei simți în continuare marea lor putere de vindecare și rafinare. Toată lumea iubeşte strălucirea ta pozitivă.

Aspecte suplimentare:

  • Puteţi desfășura această ședință pentru propria persoană
  • Puteţi desfășura această sesiune pentru cineva care are nevoie de ea și pentru dumneavoastră în același timp.
  • O puteți desfășura pentru mai multe persoane. Doar imaginați-le pe toate aşezate în acest spaţiu de iubire şi lumină. De fiecare dată când inspiraţi, inspiraţi iubire şi lumină şi la fel fac și persoanele respective. – respirație conectată.
  • Puteţi face acest lucru cu un grup de oameni. Stabiliți o întâlnire în care toți „vindecătorii” stau într-un cerc şi toți “pacienţii” sunt în centru. Apoi vă sincronizaţi respiraţia de iubire şi lumină.
  • Cu cât sunt incluse mai multe persoane, cu atât apar mai multe probleme pentru imaginaţie, ÎNSĂ nu este necesar sa vi le imaginați pe toate. Este necesar doar să fiți complet conştient de faptul că aceștia sunt toți acolo şi sunt acolo cu dumneavoastră. Pe de altă parte, cu cât iau parte mai mulţi oameni, cu atât mai puternic poate fi tratamentul. Dar cum aveți sprijinul îngerilor şi maeștrilor, acesta nu este un punct decisiv.
  • Țineți minte că întotdeauna există motive pentru dezechilibrul pacientului. Această persoană trebuie să înveţe ceva şi să schimbe ceva în viaţa sa, în felul său de a gândi, în sentimentele sale şi în comportamentul său. Deci, vindecarea trebuie să vină împreună cu învățarea lecției şi pentru acest lucru este bine să lăsați cadrul vindecării pe seama lui Dumnezeu, astfel încât să fie conform voinței Divine. Cereți îndrumare pentru a înțelege lecţia şi cereți puterea de a face schimbările necesare.
  • Acest lucru înseamnă, de asemenea, că nu putem decide ce anume şi cât de profund ar trebui să fie vindecate lucrurile, în funcție de dorinţele noastre personale, de ego-urile noastre. Trebuie să arătăm respect sensului mai elevat al problemelor pacientului. Dumnezeu, îngerii şi maeștri ştiu exact ceea ce este optim, bun şi drept, aşa că vom lăsa totul la atitudinea lor şi ne vom dori ca tot ce este mai bun să se împlinească.
  • De fapt, este bun şi în acord cu legile divine să trimiteți iubire și lumină către cineva şi să-i doriți sprijin divin pentru lecţiile pe care le are de învățat în viață. Vindecarea este întotdeauna o chestiune de iubire adevărată şi compasiune. Şi de fapt atunci când cereți vindecare, iubire şi lumină pentru cineva atunci o primiți și dumneavoastră, direct sau indirect în conformitate cu legea karmei. Şi, desigur, aceasta este o modalitate de a vă echilibra propria karmă. Nu este bine să vă proclamați ca un mare vindecător, deoarece acest lucru alimentează doar ego-ul şi vă va lăsa să cădeți într-o zi. Astfel, tăcerea este în general foarte bună şi utilă. Atunci când trimiteţi iubire şi lumină în lume, lumea vă va răspunde cu iubire şi lumină. Veţi vedea.
  • Aşa cum am spus deja, puteţi de asemenea folosi această tehnică pentru curățarea, vindecarea şi rafinarea energiei unui obiect precum o cameră sau o casă. În acest caz, doar imaginați-vă camera sau casa în fața dumneavoastră sau în centrul cercului de vindecători şi că îngerii şi maeștri lucrează la ea. În plus puteţi lăsa camera/casa să inspire iubire și lumină.
  • Aceasta funcţionează, de asemenea, pentru întregi companii sau o clasă de elevi sau alt complex social sau pentru participanţii la un seminar sau pentru clienții dumneavoastră, etc.
  • Puteţi repeta o sesiune de genul acesta după un timp, după câteva zile. Urmaţi-vă intuiția, dați pacientului timp pentru toate procesele de vindecare. Şi în cel mai bun caz încercaţi să obţineti feedback-ul, direct sau indirect. Nu este necesar ca persoana să ştie despre acest tratament de vindecare, dar, în subconștient va şti şi se va manifesta într-un fel în comportamentul său faţă de dumneavoastră, în dragostea şi recunoştinţa sa. Mici dezechilibre au nevoie cu siguranţă doar de un singur tratament iar marile dezechilibre, probabil, de mai multe tratamente. Cu cât tratamentul este făcut mai bine şi mai repede, cu atât mai repede poate avea loc vindecarea.
  • Un ultim aspect: Viaţa nu este întotdeauna despre vindecare şi deci puteţi, de asemenea, cere prosperitate, binecuvântări, inspiraţie, protecţie, orientare, dezvoltarea de talente speciale, abilitați, etc. Utilizaţi iubirea și lumina dar, de asemenea, cereți îngeri și maeștri corespunzători. Pentru fiecare domeniu în viaţă şi pentru fiecare aspect al ființei umane sunt îngeri specializați la care puteţi apela pentru ajutor, sprijin, binecuvântări, iluminare, etc.

Cu toții avem nevoie de iubire. Cu toții avem nevoie de compasiune. Cu toții avem nevoie de vindecare în multe feluri. Şi acestea nu numai o dată, ci din când în când. Toți cei care vor cu adevărat să se bucure de viaţă, să fie sănătoși, să aibă succes, abundenţă şi progres pe calea lor spirituală au nevoie de iubire, lumină și vindecare. Cu totul înseamnă echilibru, vitalitate şi, de asemenea, transformare, creştere. Şi într-adevăr este bine să răspândim iubirea și lumina în lume, pentru a restabili sănătatea şi fericirea, pentru a arăta adevărata compasiune pentru toate fiinţele. Procesul de învăţare aici în lumea materială vine împreună cu numeroase probleme, dureri şi dezechilibre, astfel încât este întotdeauna nevoie de vindecare şi echilibrare pentru a fi capabili să mergem mai departe.

Fie ca această tehnică simplă să fie o binecuvântare pentru toate sufletele bune şi fiinţele de pe pământ!

©Ray del Sole – Sura Academy

13 thoughts on “O cale simplă și eficientă de tratament spiritual”

      1. In acest moment am dat peste acest articol.Nu stiu ce sa spun pentru ca este totul nou pt mine.Dar ma fascineaza sa invat si sa pot aplica tehnica asta de vindecare atat asupra mea,cat si a celor din viata mea.

        Am inteles ca se poate face si d e la distanta.Ati incerca cu mine ca sa prind curaj ca se poate asa ceva?
        Multumesc

  1. salut , as vrea sa invat sa ma vindec eu pe mine si pe cei dragi mie , sotia , copii , parintii , as vrea sa invat sa o fac fara dorinta de a scoate profit din asta , multumesc de intelegere si as dorii sa stiu daca se poate si cum ….stima cosmin

    1. Victor Catalin

      Salut, caută cartea Mâinile tale te pot vindeca – Maestrul Stephen Co, aici îți vei forma o bază serioasă ca teorie și practică. Din când în când voi organiza un atelier de spiritualitate, abonează-te la newsletter.

  2. am citit cu interes articolele tale, mi se par interesante, de ceva vreme sunt interesat de evolutie spirituala, asa ca am apreciat articolele, namasté

  3. Nedelcu Onorina.

    Multumesc pentru pretioasele invataturi……Felicitari si deosebit respect pentru tot ceeace faceti in binele si pentru sanatate omului !
    RESPECT,ADMIRATIE,RECUNOSTINTA !

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top