Programe Vibraționale

Programe Autosugestie

Folosind principii fundamentale ale științei corpului uman și ale spiritualității, alături de atributele practice și creative ale practicilor spirituale, precum rugăciunea și meditația ghidată, alături de afirmații puternice, frecvențe vindecătoare și alte tehnici personalizate te vei bucura de o experiență transformațională integrată, practică și de durată.

Să te trezești înseamnă să iubești, să te deschizi către viață, să simți viața cum curge prin tine, cum bucuria de a iubi îți curge prin vene. Nu mulți aleg să iubească, să se îndrăgostească, deoarece le este frică, iar frica este ceea ce blochează de cele mai multe ori șansa de a trăi viața, așa cum se prezintă ea prin experiențele pe care le avem. Și pentru mine, a trăi în iubire este un sentiment puternic, o forță ce o simt cum curge prin mine și cum radiază în același timp în tot ce mă înconjoară. Ce contează vremea urâtă atunci când iubești? Cât de puțin importante devin limitele în fața iubirii ghidată de o voință puternică. Totul are sens, pentru că iubirea are o vibrație care te pune în contact cu cele mai înalte lumi și cele mai luminoase ființe. A iubi, înseamnă a trăi, iar cine iubește a învățat să trăiască, a învățat să se elibereze de temeri și să-și asculte Sufletul, chemarea Iubirii în fiecare om. Doar cel care experimentează iubirea în adevăratul sens nu va mai căuta să își explice și nici să înțeleagă, mai degrabă va căuta să simtă și să trăiască prezența iubirii înlăuntrul său și în afara sa.

Nu căuta un zeu sau o zeiță, așteaptă până ce apare cineva cu care să rezonezi pe toate planurile, nu doar fizic. Nu căuta un zeu sau o zeiță, ci un om care să aibă idealuri asemănătoare, să-și dorească să se cunoască cu adevărat prin tine și să-ți dorești să vezi dincolo de tipare și reacții negative, care, oricum, vor apărea într-un fel sau altul acolo unde mai este de lucru în interior.

Hai fii tu luna mea în mărețul joc divin,
Să trăiesc ca lumină pentru tine,
Așa cum yang trăiește pentru yin,
Să ne ascundem în al lumii altar,
Rugăciune să fim pentru sfinți,
Dar și har să fim, doctori fără de arginți,
Să-ți fiu iubire?
Cer să-ți fiu mister și nebunie,
Amândoi să devenim celestă alchimie.

Sunt îndrăgostit. Sunt îndrăgostit de aer, de apă, de foc, de pământ și de spiritul care le susține manifestarea. Sunt îndrăgostit de natură, de inteligența ei, de frumusețea ei. Sunt îndrăgostit de Soare, de lumina lui, de căldura și vitalitatea pe care mi-o oferă zi de zi. Sunt îndrăgostit de culorile cerului. Sunt îndrăgostit de răsărit și de apus. Sunt îndrăgostit de oamenii care se iubesc cu adevărat, de oamenii buni, blânzi, de oamenii aceia care nici nu-și dau seama cât de frumoși sunt. Sunt îndrăgostit de animale și de personalitatea lor unică care emană iubire necondiționat. Sunt îndrăgostit de păsări și de libertatea pe care o inspiră în fiecare zbor. Sunt îndrăgostit de muzica frumoasă, ce-mi înalță sufletul ori de câte ori mai cad. Sunt îndrăgostit de viață.

Doar această iubire pentru Dumnezeu, pentru viață, este eternă. Doar această iubire este hrana semințelor de iluminare ce au fost puse de Dumnezeu, înlăuntrul nostru. Odată ce reușim să trezim această iubire, se trezesc și aceste semințe care să ne ghideze corect pe cale, oricare ar fi ea. Și nu scriu despre modul fanatic sau iluzoriu al iubirii, ci despre acel sentiment pur care există înlăuntru și care nu cere nimic din exterior pentru a-și face simțită prezența.

Toate celelalte manifestări ale iubirii au rolul de a ne trezi la acest tip de iubire față de viață, față de Sursa acestei creații.

Am scuturat întunericul și am scos lumina,
Am șters praful și am deschis inima,
Am aruncat tot ce nu mai trebuia,
Am ales să mă aleg,
Am ales să cred,
Am înțeles și totul are sens,
De acum vreau să creez,
Să explorez și să iubesc.

Atât de subțiri sunt corzile ce ne leagă și atât de puternice sunt încât dăinuie din viață în viață. Te poți elibera de unele legături, te poți elibera chiar și de existența terestră, însă de iubirea adevărată niciodată.

Cu cât am căutat mai mult iubirea, cu atât mai mult m-am îndepărtat de ea. Cu cât am contemplat mai mult asupra iubirii dinlăuntrul meu, cu atât mai mult și-a făcut prezența în afara mea. Ceea ce cauți, te-a găsit deja.

Să curg în sufletul tău ca nectar,
Eu soare să-ți fiu, să-ți fiu și har,
Să-ți ating rănile, să-ți vindec durerile,
Să-ți fiu iubirea din toate dezamăgirile,
Și prin noaptea transformării tale,
Lumină să-ți fiu,
Calmul fiecărui pas,
Prieten și ghid să-ți fiu,
Ca prin al lumii haos,
Să nu mai simți deloc pustiu.

Acolo unde și îngerii cad de dor, tu să zbori. Ți-e sufletul culori de flori și mirosuri sfinte. Înțelepciunea unor lecții de urmat nu se află din cuvinte. Închide ochii și ascultă cum ritmul inimii tale îți șoptește: ‘înainte, tot înainte’.

Când mă gândesc că totul a început cu acest gol din mine care striga după regăsire. Și am pornit așa, pas cu pas, apoi m-am oprit, am respirat, am fugit de mine. Am pierdut timp, dar uite că timpul s-a transformat în înțelepciune și cert este că acum mă cunosc ceva mai bine. Însă ani de zile, plini de căutări, doamne și tu știi de câte ori m-am mințit și te-am mințit și pe tine. Nici acum nu aș recunoaște, dar sunt nevoit să scriu asta – nu m-am iubit și am predicat despre iubire.

Am alunecat spre adâncurile ființei mele,

Pentru a atinge întunericul ce aduce lumină,

Și am descoperit că dincolo de eu și tu, aici și acolo,

Există vise și constelații încă nescrise,

Acum privesc din interior prin ochii plini de lumină și văd clar,

În toate alegerile noastre, există un infinit potențial.

Doamne, dezbrăcat stau în fața Ta,
Și simt că încă am rușine,
Dar sufletul tu mi-l cunoști,
Cunoști chiar și întunericul,
Tu mă cunoști pe mine,
Ajută-mă să simt iubirea Ta,
Iubirea care conferă iubirea de sine,
Ajută-mă să fiu curat,
Ghidează-mă cum știi mai bine,
Și ajută-mă să cunosc,
Să te cunosc pe Tine.

Mi-e tot mai clar ce simt,
Natura însăși mă înalță,
Mă simt ca un îndrăgostit fără speranță,
Care nu dorește să se trezească din iubirea ce-i inundă sufletul de frumos și de viață,
Îmi ridic ochii spre cerul dinlăuntrul meu și zâmbesc,
Este cred, prima zi când am început cu adevărat să trăiesc.

Aveam atât de multe să-ți spun și dintr-o dată m-am găsit într-un spațiu ce nu avea nevoie de cuvinte. Știi, dacă ar fi să mă transform în ceva acum, chiar în acest moment, aș alege frumosul ce-l ai în suflet.

Împliniți, eram goi,

Întregi în întuneric, Întregi în lumină, așa eram noi,

Viața și moartea își aveau sens abia după ce am deschis ochii și nu înainte,

Înainte eram goi, acum plini de nevoi,

Hainele, nu ne mai ajung și hrana este lipsită de sens uneori,

Și înainte? Hrăniți de întuneric și împliniți de lumină, aveam totul,

Am ieșit din pântecul creației doar pentru a simți separarea,

Foamea uitării de sine și a regăsirii de noi,

Ce căutăm, când am găsit, suntem împliniți deja.

Totul este trecător în lume. Fericirea este trecătoare, suferința este trecătoare. Însă ascultă-mă, până ce nu Te voi găsi, nu mă las. Până ce nu-mi vei aprinde sufletul astfel încât să-mi topești neadevărul cu iubire, nu mă las. Știu doar că nu te poți ascunde de mine decât dacă eu mă ascund de tine, așa că la Tine tot ajung, orice ar fi.

Atunci când viața te forțează într-un fel sau altul să intri adânc în ființa ta pentru a te întâlni cu acele aspecte pe care le-ai uitat, pe care le-ai lăsat nevindecate, cu puterea pe care ai reprimat-o atât de mult timp, să înțelegi că prin asta te ajută să devii mai înțelept(ă), mai puternic(ă) și să poți vedea clar în ceilalți lumina.

Tocmai de aceea este atât de important ca dincolo de experiențele pe care le considerăm negative în viață, să privim sincer, plini de compasiune față de noi înșine și față de cei care ne-au ajutat să deschidem cufărul care ne-a oferit prin experiență ce aveam nevoie pentru a ne continua călătoria către centrul spiritului nostru.

Și dacă ar fi să prind apusul, cu tine de mână aș traversa întunericul doar pentru strălucirea pe care o are Dumnezeu în ochii tăi la răsărit.

Cine sunt eu? Și m-ai chemat în templul ființei tale,
Gol mă simțeam în necunoscutul mister,
Totul apăsa atât de tare,
O simplă chemare și timpul, pion al buzelor tale,
M-a luat cu el și dispărut am fost în uitare,
Cine sunt eu?
Încrede-te în mine, mi-ai spus,
Fără mine nu ești și fără tine nici eu nu sunt,
Suntem o continuă alchimizare,
Un univers în continuă mișcare.

Cum ar fi să fiu eu,
Nu un zeu,
Ci un om cu Dumnezeu,
Care are libertatea să greșească,
Să învețe și să crească,
Care are libertatea de a-și accepta viața,
Pe care el însuși o creează,
Care visează, care iartă,
Iar iubirea, pentru el, cea mai frumoasă artă,
Cum ar fi să fiu eu? Știu!
Nu un zeu, ci un Fiu,
De Dumnezeu!

Să privesc în ochii tăi în timp ce facem dragoste,
Mă simt ca și cum aș privi prin ochii Lui momentul când a luat formă această Creație,
Este atât de sublim ce simt, mă iau fiori și trupul îmi vibrează,
Ești inspirație ce-mi înalță sufletul,
Claritate de dincolo de ceață,
Ești pasiune și iubire,
Ești muză pentru viață.

Când începi să fii real, să fii autentic, să știi cine ești și ce vrei în viața asta, încetezi să te joci și arunci tabla de șah la gunoi. Nu mai există nici pioni, nici cai, nici rege și nici regină. Claritatea din acel loc este atât de mare încât observi că tabla și piesele își pierd sensul și începi să zâmbești prostește la mutările celuilalt.

Avem multe de învățat unii de la alții, asta e clar, însă toate astea se pot face și fără măști sau intenții superficiale și uneori ascunse, doar pentru a ajunge la aceleași întrebări care-și caută răspunsurile prin trăirea golurilor pe care le simțim în interior. Până una alta, ne tot jucăm. Cu iubire, desigur.

Este ea, lumina, a cărei emoții își face simțită prezența, încălzindu-mi inima ca un felinar care luminează pentru cei care s-au rătăcit în propriul întuneric. În acest vis desprins din realitatea unei iubiri al cărui glas vrea să fie auzit, se-nalță sufletul de bucurie sclipind de lumina unor noi timpuri în care inima mea se avântă cu grație, pășind prin roua schimbărilor ce vor să vină. A fost odată și încă o dată… se va povesti despre puterea iubirii care schimbă convingeri și dezgheață inimi, care aprinde sclipiri în ochi către cerul care ne privește cu bunătate.

Din păcate ne-am obișnuit să punem etichete și să creăm filozofii despre această energie care, în esență, este baza creației. Oricât de multe tehnici ar exista și oricât de viril ar fi un bărbat, atât timp cât îi lipsește conexiunea cu propriul suflet, empatia, respectul față de divinul feminin, atât timp cât este axat doar pe a-și satisface nevoile și nu pentru a crea un spațiu în care temerile și traumele unei femei să fie vindecate, la ce folos? Am simțit înăuntrul meu atât închiderea cât și deschiderea sufletească a unei femei în timpul conexiunii sexuale. Sunt, înlăuntrul unei femei, porți care pot fi deschise doar de o inimă conectată la iubire și compasiune. Poți atinge iadul și raiul și le poți transcende pe ambele acolo unde există înțelegere autentică asupra propriului corp și spirit.

Dacă am vedea cu adevărat..
Sunt oameni cu suflet,
Și alții cu sufletul posedat,
Unii plini de lumină,
Alții prea plini ca să mai intre lumina,
Unii plini de iubire,
Alții vor să ia tot crezând că li se cuvine.

Dacă am simți cu adevărat..
Că iertarea eliberează,
Căci doar regretul și resentimentul încătușează,
Că timpul este o binecuvântare pentru cel care iubește,
Și cum în ‘te iubesc!’..
Dumnezeu TE regăsește.

Dacă am fi cu adevărat..
Mai conectați în inimi decât la wifi,
Căci dincolo de a vedea și a simți,
Totul, prieten drag, se rezumă la ‘A FI’.

Să simți, să trăiești, să știi cine ești,
Să-ți realizezi potențialul,
Să-ți hrănești visurile,
Să-ți creezi amintirile,
Să crezi în tine și să știi că totul este bine,
Și reține: să ierți, să fii și să iubești!

Noi, pierduți prin valuri și culori care aprind marea,

Ne regăsim în profunzimea eului și-n alchimia nisipului,

Acolo unde scoica creează perle,

Și marea se joacă cu ele…

Roata vieții este plină de sens și de frumos și asta nu pentru că un suflet este mai evoluat ca altul, ci pentru că lecțiile au fost cu adevărat învățate. Când îl ai pe Dumnezeu ca punct de reper, apar oameni prin care grația divină se revarsă când te aștepți mai puțin. Dumnezeu este și va fi întotdeauna, Maestrul!

Cuvinte, simple cuvinte care pătrund,
Să-ți atingă sufletul profund!
Rime, simple rime menite să vezi frumosul din tine,
Merg, nu mă las,
Merg în adânc să scot la lumină acel cânt,
Pe care l-ai uitat,
Aidoma luceafărului întunericul transformând.
Abia apoi îmi voi găsi odihna,
Și prin surâsul sufletului tău, nemurirea.

M-aș ascunde în templul fericirii tale,
Și iubirea aș pune-o pe altarul sufletului tău,
Și-am arde împreună cu lumina,
Ca ofrandă pentru Dumnezeu.

Își apropie dintr-o dată privirea și-mi spune ‘Uită-te în ochii mei și spune-mi, când ai de gând să renunți la minciunile astea pe care tot ți le spui?’ și-mi dau seama în momentul acela că eram față-n față cu adevărul. Era atât de aproape de mine că nu mă puteam ascunde, nu puteam fugi de el și nici el de mine. Ne uitam unul la altul, cu ochii plini de lumină și-n suflete cu sete de adevăr. Ea voia să audă adevărul meu și eu nu puteam fugi de al ei. Și mă durea, dar în același timp mă iubea și îmi dădea curaj să accept. Când am decis să fug atât de mult de mine? Și iubirea, cum este ea mereu prezentă, mereu mă aduce înapoi.

Hai, urmează-mă, te voi conduce către propriile iluzii, căci existența și nonexistența acestei lumi îmi aparțin, spuse timpul.

Nu te teme, interveni iubirea. Timpul în prezența mea se dizolvă și doar în alchimia tăcerii îți va revela darurile sale.

Ia-ți puterea înapoi!
Din acea experiență neplăcută, din acel loc, din tot ce ai lăsat în urmă. Din vechile relații, din acel atașament, din dorința aia neîmplinită. Ia-ți puterea și energia înapoi! Mai ales acolo unde ai avut așteptări, acolo unde ai fi dorit să primești la fel sau mai mult. Acolo a fost cel mai mare consum de energie și putere personală. Conștientizează, nu mai hrăni energetic vechiul și direcționează energia în prezent pentru a-ți crea o altă realitate. Acum va fi necesar să acționezi din acel spațiu în care te iubești suficient de mult încât să știi ce vrei și să știi ce să accepți și ce nu! Meriți iubire, meriți acea relație împlinită, meriți acea experiență frumoasă, meriți să primești pe cât de mult oferi. Alege să crezi că viața are mult mai multe experiențe frumoase de oferit și mergi mai departe.

Când îți este scris să te trezești, este adus la suprafață tot ceea ce credeai că ești, fie întuneric sau lumină, până ce nu mai rămâne nimic în afară de Sine. De câte ori n-am plâns și am râs în același timp, am vorbit, cred, nu de unul singur, și am strigat la Dumnezeu, m-am enervat și am înjurat, m-am otrăvit cu iluzii și speranțe ca apoi într-un moment de luciditate să simt iubirea, care, ori de câte ori îmi atinge sufletul îmi confirmă că încă nu am înebunit. În viață, poți alege să amâni momentul, doar că iubirea și adevărul te vor găsi exact înainte să uiți cine ești. Fie că ești pregătit sau nu, când îți este scris să te trezești, te trezești.

Închid ochii,
Liniștesc respirația,
Apare vibrația,
Cuprind universul până apare versul,
Cobor cinci mii de leghe sub stele,
Trec prin dimensiuni paralele,
Să ajung la familia mea, la sufletele mele.

Nu căuta să pătrunzi corpul unei femei. Caută să-i pătrunzi sufletul. Caută să-i pătrunzi temerile cu iubire. Caută să aduci în ea lumină. Majoritatea bărbaților au de oferit numai sex, să satisfacă, mai bine spus să-și satisfacă ego-ul cu o femeie în plus pe care au cucerit-o. Doar atât. În schimb, sacralitatea unui ‘te iubesc’ apare odată cu maturizarea spirituală, mentală și emoțională. Doar dacă devii responsabil de ce plantezi în interiorul unei femei, de energia și intențiile tale, poți spune că ai depășit nivelul de ‘animal în călduri’ care își depășește zona de confort doar pentru a-și confirma supremația în rangul bărbaților. Un bărbat care vede doar corpul fizic al unei femei și nu ține cont de spirit, de suflet, căruia îi lipsește empatia, bunul simț, respectul față de ceea ce poate oferi cu adevărat o femeie, nu este bărbat, ci doar o marionetă condusă de propriile impulsuri și fantezii. Desigur, se aplică și femeilor care au uitat de importanța și rolul unei conexiuni reale și autentice cu ele însele, înainte de a-și oferi corpul și sacrul doar pentru a satisface ambițiile unor asemenea bărbați. Relațiile amoroase sunt sacre și ar trebui să le tratăm ca atare.

Prea mult timp am pierdut cu întrebări al căror răspuns îl știam deja însă îmi era teamă să-l accept. Cum pot înainta pe cale dacă nu apelez la sinceritate față de mine însumi? Cine mă va valora, dacă nu fac un efort în a conștientiza cât de valoros sunt? Cine mă va accepta, dacă nu învăț să mă accept cu adevărat? A cărui iubire o tot caut, dacă nu las să radieze din mine? Cine să-mi arate în ce direcție să merg, dacă nu învăț să-mi ascult intuiția?

Hai, ia-mă de suflet și poartă-mă cu iubire spre centrul spiritului tău. Odată ajunși să nu-mi dai drumul, trezește-mă, vreau să ne pierdem împreună în lumina ce ne-a creat.

Găsește-l mai întâi pe Dumnezeu, ca să poți vedea clar drumul către mine. Nu suntem separați, suntem meniți, așa că nu există loc de separare, ci doar de regăsire. În acest mod ne vom recunoaște, din interior către noi înșine, acesta fiind în cele din urmă drumul către Sine.

Să vezi prin ochii sufletului, culorile.

Să înoți prin oceanul inimii, iubirea.

Să radiezi prin porii pielii, lumina.

Și să crezi în tine,

Sursa.

Pocal divin în care Dumnezeu își revarsă frumusețea. Extaz care nu se termină niciodată. Inițiere în cele mai frumoase taine. Lumină din lumină a cărei strălucire nu poate fi vreodată stinsă. Liberă așa cum liber este cerul care menține Soarele și toate stelele deopotrivă. Compasiune care scaldă în iubire cele mai îndepărtate suflete și le aduce înapoi la sursa existenței lor.


Mamă divină, insuflă tu în aceste cuvinte aducerea aminte a ceea ce este femeia cu adevărat. Trezește tu în sufletele lor puterea ta divină. Ajută-le să se elibereze de tot ceea ce le împiedică să se cunoască cu adevărat. Frumusețea, înțelepciunea, compasiunea, adevărul tău și însăși puterea de a crea sălășluiește în fiecare femeie. Această lume, acest Univers, toate îți aparțin. Lumina divină, lumina sinelui nostru, îți aparține. Trezește în ele această înțelepciune.


Ca bărbați am creat reguli după care ele să-și manifeste frumusețea, cu ce preț oare? Frumusețea acestei creații aparține femeii și principiului feminin, care hrănește și ne crește sufletele. Apă sfântă a vieții, sursă a energiei vitale care ne animă corpurile, toate îți aparțin ție, mamă divină. Dragi femei, priviți principiul masculin cu compasiune, ne-am pierdut de-a lungul timpului de esență, de sursa existenței. Ne-am creat reguli și convingeri pentru care am suferit atât noi, cât și voi. Ne-am deconectat de viață. Voi sunteți viața care dați viață, principiul creator al universului. Ajutați-ne să ajungem înapoi acasă, la sursa dinlăuntrul nostru, la iubire, la compasiune, pentru ca împreună să punem bazele unor generații care trăiesc în acord cu înțelepciunea sfântă care a dat naștere creației, cu natura, cu principiile ce înalță și adoră fiecare aspect al Vieții.

În aceste timpuri ale valorilor inversate,
Să apreciezi sufletul dincolo de toate!
Să-ți menții credința, să-ți cultivi voința,
Să zâmbești din suflet, cu toată ființa!
Să le-aduci aminte și celor ce-au uitat,
Că-n următoarea viață, ești ce-ai semănat.
Să-i iei pe toți în rugăciune, fie răi sau buni,
Căci și noi am fost odată victime cât și stăpâni,
Și la final de rugă către Creator,
Să aprindă-n ale noastre inimi Focul cel biruitor.

Magic of the day, magic of the night,

Water our soul with your purest light,

Nourish us until our mind become still,

So to awake complete from our deepest dream,

Magic of the sun, magic of the moon,

Shine bright and make this seeds to bloom,

Satisfy our needs until they disappear,

And make our soul complete by your love instead.

Mergi alături de mine prin noaptea propriei mele ignoranțe,
Și călăuzește-mă în tăcerea care-mi umple spiritul cu lumină,
De multe ori m-am observat tânjind după iluziile materiale,
Însă sufletul meu după înțelepciunea Ta este însetat, Doamne.
Da, știu că nu mi-ai dat nimic din ce nu pot duce,
De aceea îți cer numai ce pot duce cu mine pentru a împărtăși altora,
Și dacă vreodată mă mai pierd pe cale,
Adu-mi din nou aminte că sunt un simplu Instrument al mâinilor Tale.

Tot ceea ce iubești în ceilalți, iubești în tine. Tot ceea ce nu iubești în ceilalți, nu iubești nici în tine.
Oare cât mai fugi de mine și unde să te ascunzi. Sunt la o bătaie de inimă departe de tine și te-ai ambiționat să nu asculți. Încotro mergem azi?

Dă-mi voie să nu mă satur vreodată de tine,
Dă-mi voie să-mi satisfac propria nebunie,
Dă-mi voie să-ți ofer toată iubirea pe care nu mi-am oferit-o mie,
Dă-mi voie să te iubesc așa, cum știu eu mai bine,
Dă-mi voie să mă arunc în întunericul sufletului tău și să-l vindec cu iubire,
Dă-mi voie să vindec prin tine, femininul și masculinul din mine,
Iubire, dă-mi voie, iar eu punte îți voi fi către propria regăsire.

Precum o oază în deșert, precum o ploaie după secetă, precum un curcubeu după furtună, precum o adiere dulce de primăvară. Iubirea. Focul ce mistuie întunericul sufletului și-l înalță la Dumnezeu.

Se joacă îngerii pe cerul ochilor tăi,
Atât de frumoasă este viața ce o văd în tine,
Poate s-au pierdut dragii de ei,
Pierduți în a ta iubire,
Sunt și eu la fel de pierdut ca ei,
De nici nu mai știu ce contează,
Am totuși ceva să-ți cer,
Tu punte să-mi fi către viață.

O sclipire,
O dulce scânteiere abia născută din iubire,
Am coborât din nemurire,
Să simt ce-i aia trăire,
Așa am creat, am sperat, am iubit,
Cu timpul și cu spațiul m-am unit,
Mi-am făcut prieteni uitarea și reîncarnarea,
Am trăit și am murit căutând iluminarea,
Și te-am găsit, apoi te-am pierdut din nou,
Și iar am uitat de mine,
Creatorul meu, dulcea mea sclipire,
Le-am trăit pe toate din iubire,

Din iubire pentru Tine!

Așa cum Yin și Yang se revarsă unul în celălalt,
Microcosmos eram și m-am regăsit într-al tău microcosmos,
Din micro am devenit macro și din macro am devenit micro,
Și am vibrat la unison până ce cosmosul pătruns de iubirea ce ne leagă,
Și-a revărsat extazul.

Și când mi-a fost mai întuneric,
Ai venit de nicăieri și m-ai luminat,
Spuse luna.
Și soarele a zâmbit din nou cu razele sale,
Bucuros că are unde-și revărsa iubirea.

Pot înțelege că fiecare își trăiește propria realitate, totuși, eu unul vreau să cred că la un moment dat bunătatea, inima deschisă care-l simte pe Dumnezeu, empatia, înțelepciunea sferelor spirituale, adevărul lăuntric care este rostit clar și puternic așa cum iubirea este un limbaj universal înțeles de toate ființele, învățăturile spirituale care stau la baza aducerii aminte a ceea ce este ființa umană și discernământul spiritual, sentimentul de frăție și unitate în Spirit și Dumnezeu, zâmbetul acela cald și senin care-ți poate transforma orice zi neplăcută într-o binecuvântare, toate acestea le doresc manifestate pe orice chip și în orice ființă umană. Am simțit dintotdeauna și cred că este posibil ca oamenii să trăiască în pace și armonie, chiar dacă pentru asta se cere ca fiecare individ să-și facă munca de sine și să atingă acel punct în propria ființă unde golul acela este umplut cu Dumnezeu. Vă rog, rugați-vă și pentru pace însă cel mai puternic pentru iluminare. Doar într-o conștiință care-l cuprinde pe Dumnezeu, pot exista iertarea, pacea și iubirea.

Mă simt cu tine ca pe o punte între două lumi total diferite. Să merg înainte sau să revin în lumea mea? Mă sperie gândul către misterul din față și lumea viselor tale. Dar cum să aflu necunoscutul din mine? Și-mi fac curaj. Merg înainte, tot înainte. Oare pe ce meleag al sufletului tău mă voi odihni azi?

Cu cât orgoliul este mai mare, cu atât Dumnezeu este mai mic în sufletul unui om. Cu cât crezi că știi mai multe, cu atât cunoști mai puțin despre ceea ce contează cu adevărat. Varsă ceșcuța ca să poți primi. Copiii sunt primii care văd împărăția lui Dumnezeu, într-un corp fizic.

În aripi am amintirile unei vieți de omidă,
Ce destin, metamorfoza unui vis sublim,
Unde deschid aripi de suflete închise în propria crisalidă,
Unde zbor în culori și mă înalț să ating nori,
Pura libertate reflectată-n ochi și flori.
Și tu? Este timpul să zbori! Hai, deschide-ți aripile și bucură-te de propriile culori!

Merg ghidat orbește,
Într-o poveste neterminată încă,
Sunt cel ce se caută și se regăsește,
Sparg lacăte, îmi iert păcatele,
În lumea mea ascunsă, nepătrunsă,
Neatinsă de nimeni în-afară de mine,
Trăiește balaurul cu șapte capete,
Care vrea dreptate,
Vrea să-mi devoreze iluziile toate,
Să-l las să mă chinuie, doar eu l-am creat,
Sunt ars de propria iubire,
Dar uite așa am reînviat,
M-am ridicat, am luat frâiele și am zburat.

Nimic nu este lăsat la întâmplare în acest univers. Așa cum fiecare gând își atinge destinația, tot așa și cei care sunt meniți să ajungă la noi, ajung într-un mod precis, sincronizați de însăși inteligența divină. Prin urmare, nu întâlnim pe nimeni întâmplător, iar toți cei care ne vin în cale sunt însăși roadele propriului plan de evoluție. Creația este perfectă așa cum este. Însă, în această matrice divină, Iluzia rămâne iluzie și adevărul rămâne adevăr, așa cum sunt ele manifestate și digerate de conștiința noastră. Iubirea este perfectă în forma ei de manifestare, la fel ca suferința. Singura modalitate de a ieși din iluzie și a înțelege perfecțiunea divină, este aceea de a ne extinde conștiința astfel încât să percepem întregul.

Burn in me beloved Shakti. You are my inner fire, my greatest ecstasy. You are my wisdom, beloved mystery. Rise me up to the highest love, to that love where you meet us as your children.

Unite with me, beloved Shiva. You are the light of my inner fire. You are my truth and power. You are my will and consciousness. You are the strength and joy of the fire and water. Let me see through your eyes and let me listen with your ears, the every color and sound of this creation.

So mote it be!

Îmi pare rău,
Și totodată îmi pare bine,
Mă iert și te iert,
Iartă-mă ca să ne fie bine,
Îți mulțumesc pentru tot,
Pentru tot ce mi-ai arătat că mai am de vindecat,
Pentru iubire, pentru tandrețe, pentru clipele cu tine,
Mă iubesc, te iubesc,
Și te eliberez de mine.

Să vezi în celălalt potenţialul pe care îl are şi proiectând în el această viziune, să-i fie reduse la tăcere toate condiţionările, problemele, toate neadevărurile pe care le-a creat, ducând totul dincolo de motivaţie şi încredere, acolo în acel loc în care sfinţenia iubirii necondiţionate şi a luminii atotcreatoare să-i dizolve toate fricile şi blocajele şi să-i ofere energia necesară transformării, evoluţiei, aducându-l la matricea sa, în echilibru şi armonie.

Traduc vibrații în cuvinte,

Ignoranța în cenușă se transformă,

Iau formă.

Îmi scot sabia cu trei tăișuri,

Și tai în trei planuri deodată,

Folosind cuvântul ca armă sacră.

Să adorm cu tine-n suflet,
Și cu sufletul în Dumnezeu,
Ghid să-ți fiu către dincolo de vise,
Dincolo de tu și eu.

Când alții dorm și visează,
Tu ascultă, stai liniștit, meditează,
Stinge becul și aprinde-ți lumina,
Aprinde-ți ca un soare inima,
Simte iubirea, contemplă, levitează,
Și lasă-i pe cei ce dorm, să doarmă,
Tu trăiește, ascultă și învață.

Să vezi clar este un dar,
Este har,
Este alegere și asumare,
Lucru cu tine fără-ncetare,
Tu? Porți în suflet povești nemuritoare,
Cine ești tu? Dincolo de orice manifestare,
Și cu ce ochi privești,
Mai ales când zâmbești,
Reține, poveștile tale sunt vii,
Nemuritoare și dornice de exprimare,
Așa că ai răbdare,
Și vezi dincolo de orice încercare.

În lumea asta toată, majoritatea trăiesc, ca să trăiască,

Puțini trăiesc ca să te vadă,

Mai știi când m-am trezit speriat și ți-am cerut iubire?

Am simțit fluxul cum mă cuprinde și-am adormit,

Așa cum adoarme un copil în brațele unui părinte,

În seara asta, cuprinde-mă din nou,

Însă nu de teamă, ci de dor de Tine.

A trăi nu mai este suficient, a trăi cu pasiune, a trăi în armonie cu lumina care îți susține existența, înseamnă a trăi. Iubește lumina întunericul sau întunericul iubește lumina? Se vor alchimizate amândouă, una de cealaltă, ele fiind în cele din urmă forța electromagnetică a Iubirii ce atrage toate lucrurile către Sine și le menține într-o libertate deplină.

Suntem doar versuri în acest poem cosmic care ia naștere și moare cu fiecare respirație. Acest poem ia formă din iubirea dualității care aranjează versurile pentru a-și aduce aminte unitatea, tocmai de aceea, ceea ce contează este calitatea alegerilor noastre dintre prima și ultima gură de aer și asta pentru că nu ne putem agăța nici de viață și nici de moarte, totul se scrie și transformă în același timp.

Mergi cum te duce drumul. Mergi, mergi și nu te opri. La un moment dat vei întâlni singurătatea, tu mergi, mergi și nu te opri. Oamenii care îți sunt meniți vor apărea, vei învăța ceva nou și vei continua să mergi. Vei întâlni oameni de la care înveți și oameni cărora să le oferi din ce ai învățat. Vei întâlni fericirea în suferință și suferința găsită în fericire. Vei întâlni și întunericul din lumină însă și lumina din întunericul celorlalți. Tu mergi, mergi și nu te opri. La un moment dat vei ajunge la o răscruce, te vei întreba, vei plânge, vei cere să alegi calea cea mai bună, însă îți spun, mergi, mergi și nu te opri, încă nu știi care este planul și voința celui de Sus, poți doar să ai încredere că oriunde te va duce drumul, vei ajunge acolo unde trebuie. Mergi, prietene, mergi cum te duce drumul.

În acest moment, chiar în acest moment, există o dragoste pură, pentru tine, o poți simți? Tat tvam asi. În acest moment, chiar în acest moment, ești liberă, chiar ești liberă. Tat tvam asi. Chiar în acest moment, tot ceea ce sunt, îți aparține, poți primi? Tat tvam asi. Tat tvam asi. Tu ești aceea. Tu ești ceea ce sunt, în gând, acțiune și cuvânt. Ce iubești în mine, iubești în tine. Ce îmi oferi, îți oferi. Tat tvam asi.

Și dacă de astăzi aș începe să mă accept cu adevărat? Să mă pun în fața oglinzii și să mă uit în ochii mei și în loc de teamă sau respingere, să simt iubire, apreciere pentru ceea ce sunt și să-mi spun sincer ‘te iubesc, ești minunat!’. Să merg în natură, să simt energia aerului, energia soarelui, energia pământului și să mă recunosc pe mine însumi. Cum ar fi ca în loc să aștept de la unul și de la altul puțină apreciere, iubire, acceptare, să găsesc timp în fiecare zi și să fiu recunoscător lui Dumnezeu și acestei planete care îmi susține existența. Pur si simplu să simt că merit, să mă valorez, să simt frumosul dinlăuntrul meu.

Vorbim de vindecare și uneori uităm iertarea de sine, învinovățindu-ne pentru alegerile noastre. Vorbim de relații conștiente însă atunci când acestea apar, obișnuim să fugim de noi înșine. Vorbim de pace, claritate și armonie, însă nu înțelegem că pentru asta, este importantă cantitatea și calitatea gândurilor noastre. Vorbim de evoluție, de fapt, însă nimeni și nimic nu ne poate garanta existența clipei următoare, pentru că, din punct de vedere spiritual, totul este etern și totul se transformă.

Încă nu ne este clar că de fiecare dată ni se oferă ceea ce avem nevoie pentru a ajunge la următorul pas? De ce rămânem blocați în trecut? De ce ne atașăm de propriile noastre nevoi? De ce nu conștientizăm puterea de a crea conștient, un prezent pe măsura aspirațiilor noastre? De ce complicăm atât de mult lucrurile simple? De ce nu vedem că acolo unde există stare de bine și simțire în iubire, atragem gânduri și emoții asemănătoare și această energie se multiplică, devenind din ce în ce mai mare și mai puternică? De ce ne blocăm singuri uneori accesul la cele mai simple forme de fericire pe care le putem experimenta? Atâtea convingeri, atâtea emoții blocate doar pentru că vrem să devenim și să avem, fără a urma pașii mai mici pe care-i avem de făcut pentru a ajunge acolo. Sunt adevăruri atât de simple și uneori par atât de complicate pentru că nu ne permitem să le experimentăm, să le asimilăm și să mergem mai departe.

Să arzi complet, din temelie. Apoi să te ridici din propria cenușă și să strălucești, asta da alchimie. Să fi fost dezamăgit de atât de multe ori și totuși să continui să iubești cu tot sufletul la vedere, încât cicatricile acelea să-ți fie hartă către adâncurile sufletului celuilalt, asta da iubire. Și din tot ce-ai învățat până acum, să le faci viața oamenilor mai frumoasă, mai bună, să-i conduci către propria lor fericire, asta da fericire.

Totul a fost creat de Dumnezeu cu un scop. Nimic în plus sau în minus. Doar că interacțiunea noastră cu misterul creației este diferită de la om la om. Unii vor interacționa cu iubire, alții cu frică. Și asta pentru că așa sunt misterele divine, le poți înțelege abia după ce le-ai experimentat în ambele forme.

I let go of the old, the pain, the struggle, the fear of death, the fear of life, the sorrow. I embrace now my higher calling, my true self beyond duality. I call now upon my ancestors to be the witnesses of my own ascension. I call now my spirit guides to surround me with their love and light, and to protect me from my own illusions. May the old great Masters who serve the plans of God hear my call and bring me close to my awakening in order to fulfill my destiny. So mote it be.